Armin ... Armin este si el un episod foarte frumos din viata mea. Stiu ca am spus ca nu voi dezvalui detalii intime si nici nu am de gand sa fac asta, insa vreau sa scriu despre relatia mea cu acest tip extraordinar.
Cum ne-am cunoscut? Si aici trebuie sa multumesc atat Clubului Studentilor CS-URA, cat si Revistei Studentilor Performance. L-am vazut prima oara pe Armin la petrecerea organizata anul trecut de CS-URA cu ocazia Dragobetelor. A avut loc in acea seara si un concurs pentru cuplurile din URA si a participat si el. Ulterior am aflat ca "iubita lui" nu era chiar iubita lui, ci doar o colega de grupa. Se pare ca isi doreau sa participe la concurs si au pretins ca sunt impreuna. Mi-a atras atentia inca din acea seara, desi nici macar nu am facut cunostiinta.
Apoi el s-a hotarat sa intre in CS-URA, s-a prezentat la recrutare si a fost acceptat. A aflat ca ne pregateam sa lansam revista Performance si, pentru ca isi dorea sa dea cursuri de Salsa (aceasta fiind pasiunea sa) in universitate, a luat legatura cu Redactorul-Sef (alde eu), in ideea de a-si face reclama prin intermediul revistei.
Asa ne-am cunoscut noi oficial :) Si da, pana la urma si-a facut reclama in revista, pentru ca Performance promoveaza si sustine pasiunile si initiativele studentilor URA. Ne-am intalnim apoi de mai multe ori prin PlayGround (cafeneaua universitatii), am iesit la plimbare prin Herastrau (ca tot e la o aruncatura bat de universitate) si per total, ne intelegeam bine ca si colegi CS-URA.
La aproximativ o luna a urmat primul TeamBuilding CS-URA (Sinaia). Si de atunci suntem impreuna :)
E o relatie frumoasa. Si cu bine si cu rele, ca oricare alta relatie, de altfel. Suntem destul de diferiti si avem background-uri si ele diferite si poate unii ar spune ca, in anumite momente, e o relatie usor greoaie, insa cel mai important, cred eu, este faptul ca amandoi ne dorim o relatie serioasa si facem tot ce putem ca ea, relatia, sa fie cat mai placuta pentru amandoi.
In ceea ce ma priveste, pot spune ca, inainte de Armin, am avut o relatie total diferita. M-am vazut timp de vreo 2 ani cu o persoana cu 17 ani mai mare decat mine. Nu regret nimic, a fost o relatie buna, in sensul in care am invatat foarte multe din ea. Insa, o astfel de relatie este destul de diferita fat de o relatie cu o persoana de varsta ta. Mai am si acum momente in care ma astept ca un anumit lucru sa se intample intr-un anumit fel, uitand ca langa mine nu mai este o persoana deja trecuta prin viata.
Cat despre el, el a avut o relatie de 4 ani cu o colega de liceu. Poate la prima vedere poate fi considerata o relatie neimportanta, in sensul ca a fost o relatie la varsta adolescentei. Totusi, eu cred ca tocmai din acest motiv a fost cu atat mai puternica, pentru ca ei au crescut practic impreuna. Au invatat si au descoperit bazele unei relatii impreuna si asta, in mod cert, duce la o legatura stransa intre parteneri. Nu se pune in niciun fel problema ca el nu ar fi uitat-o sau ca nu ar fi trecut peste aceasta relatie, insa, asa cum mi se intampla si mie, cred ca are momente in care uita ca langa el este acum o alta personalitate si, in anumite situatii, se asteapta la anumite reactii pe care, de cele mai multe ori, eu nu le am.
Amandoi suntem incapatanati si orgoliosi si asta duce de multe ori la conflicte. Eu sunt extrovertita, el introvertit. Din firea mea, daca ceva nu merge asa cum vreau, eu trebuie sa vorbesc, trebuie sa spun. El ar evita aceste discutii, daca nu as fi eu care nu ma pot abtine sa nu deschid respectivele subiecte. Daca nu spun ce am de spus, pentru mine e mai rau si cu cat incerc mai mult sa tin in mine, cu atat e mai rau si cand vreau sa spun, efectiv erup ca un vulcan. Si nu e bine absolut deloc ... si da, stiu trebuie sa mai lucrez la firea mea impulsiva.
In plus, eu sunt o fire foarte sensibila, iar eu o fire foarte glumeata, so 2 say. Recunosc ca nu prea-mi plac glumele, mai ales cand sunt la adresa mea si ma cam atac, insa incerc, incetul cu incetul, sa invat sa le accept si sa inteleg ca "cine se tachineaza se iubeste".
Un lucru imi place foarte mult la noi. Noi suntem oameni pasionati. Gusturile noastre difera si ele destul de mult, insa ceea ce ne place cu adevarat devine pasiune. El iubeste Salsa si danseaza de 8 ani si face parte dintr-o trupa de dans si preda Salsa. Eu, cu revista. Dar vad cata pasiune sta in el atunci cand vine vorba de Salsa si, desi eu nu dansez Salsa si nici nu sunt mare dansatoare de fel, iubesc la nebunie faptul ca are o pasiune atat de mare. Cred ca pasiunea de a face ceea ce iti place e un mare punct comun intre noi.
Spuneam ca au fost si momente mai putin placute intre noi. Lasand la o parte certurile care sunt ceva firesc atunci cand iei 2 oameni diferiti si ii pui in acelasi pat si "hai, de acum invatati sa traiti impreuna", a fost si o situatie cu adevarat grea pentru noi. Este vorba de vara trecuta, in care am fost despartiti pentru 3 luni si nu pentru ca asa am vrut noi, ci pentru ca inainte sa il cunosc am aplicat pentru o bursa de practica Erasmus, pe care am si castigat-o, de altfel. Si drept urmare, am plecat o vara intrega in alta tara (Grecia, insula Corfu).
A fost destul de greu pentru ca inainte am petrecut foarte mult timp impreuna (aproape ca ma mutasem la el acasa) si deodata nu ne-am mai vazut timp de 3 luni. Internet eu nu prea am avut p'acolo si puteam sa vorbim doar la telefon sau prin sms-uri, foarte costisitoare totusi. Imi reincarcam cate 10E pe saptamana si abia imi ajungeau de sms-uri.
La intoarcere am fugit repede in Turcia - Istambul, la nunta unei prietene si, desi multi s-ar astepta ca intoarcea sa fie un boom de pasiune, nu a fost chiar asa. Si da, e vina mea aici. Desi mi-a fost un dor nebun de el atata timp, cand m-am intors m-am simtit efectiv sufocata de atata dragoste si am fost ceva timp destul de distanta. Cred ca acest lucru se datoreaza faptului ca am stat atata timp departe de cei dragi, printre straini, cu care, desi m-am inteles bine, nu am stabilit o relatie de foarte apropiata prietenie. Cand m-am intors am fost coplesita de atata atentie si caldura din partea tuturor celor apropiati mie. Si stiu ca l-am facut sa se simta prost din acest motiv si imi pare rau.
Am trecut printr-o situatie destul de ciudata, nici acasa nu ma mai simteam ca acasa si nici cu ai mei nu ma simteam cu adevarat bine. Apoi am aflat de la o prietena, a carui iubit fusese plecat 6 luni sa munceasca in Portugalia, ca aceasta situatie e normala, in sensul in care si lui i-a fost foarte greu sa se acomodeze iar cu viata lui.
Totusi, lui, iubitului meu, ii aduc cele mai sincere, calde si umile multumiri pentru a fost alaturi de mine in cel mai dureros moment din viata mea. Despre acesta o sa vorbesc in alt post, insa el a fost alaturi de mine asa cum nimeni nu a fost si m-a ajutat enorm sa nu intru in colaps. Nu imi ajunge toata viata sa ii multumesc asa cum trebuie pentru acest lucru.
Desi suntem diferiti, nu pot sa nu ii recunosc toate calitatile. E un om minunat, deschis, sensibil, atent si per total un iubit foarte tandru. Si asta nu e tot. Si sunt sigura ca mai sunt si alte aspecte minunate in legatura cu el, pe care eu inca nu le-am descoperit.
Ceea ce vreau sa spun prin acest post, este faptul ca, daca acolo, undeva in lume, mai sunt si alte persoane ca mine, incapatanate si fixate pe ideea ca iubirea trebuie sa fie ca-n povesti si ca totul trebuie sa fie asa cum vrei tu, acele persoane ar face bine sa uite de chestiile astea. Ce am invatat eu pana acum este faptul ca (pe bune) nu exista relatie perfecta de la sine, ci doar tu si perechea ta puteti sa o face pe cat mai perfecta cu putinta pentru voi doi.
As mai adauga faptul ca da, e foarte mult de lucru intr-o relatie. Nimic nu e gratis. Fiecare dintre parteneri ar trebui sa ajunga in acea situatie in care sa faca tot ceea ce pot pentru binele celuilalt si pentru binele relatiei per total. Ar trebui sa fie o situatie de Win-Win si da, e foarte greu. Dar merita incercat. Si e nevoie de multe compromisuri de ambele parti. Basically cel de langa tine iti este egal si in drepturi si in obligatii si nu trebuie sa fie doar un sclav care sa face ceea ce vrei tu sa faca sau ceea ce te faci fericit. Am ajuns la concluzia ca e mult mai rentabil in viata asta scurta a noastra sa incerci sa construiesti ceva frumos si durabil impreuna, decat sa alegi dupa cai verzi pe pereti. trebuie sa invatam sa iubim iubirea reala, pentru ca de ea o sa avem parte in viata reala si e pacat sa o lasam sa treaca pe langa noi.
Si as vrea sa inchei cu un citat foarte drag mie: "Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum ai vrea tu, nu inseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa" (Gabriel Garcia Marquez).
Cat pentru tine, Armin, nu imi ramane decat sa iti spun pentru a mia oara "Duset Daram!".
